Compania The Future is Neutral, fondată de Renault Group pentru a se ocupa de reciclarea mașinilor electrice, va avea un nou acționar, odată cu vânzarea unui pachet de către Renault, și va oferi servicii întregii industrii auto.
O fabrică mare de reciclare a bateriilor este construită în Germania de Cylib, un startup care vrea să reducă deșeurile de la bateriile pentru vehicule electrice care au ajuns la sfârșitul duratei lor de viață, relatează CNBC.
Constructorul franco-italian Stellantis și compania belgiană Galloo au anunțat un parteneriat destinat reciclării, reutilizării și refabricării componentelor mașinilor electrice, inclusiv a bateriilor. Trei unități de reciclare vor fi construite, în Franța, Belgia și Luxemburg, în prima fază.
Grupul francez Renault a anunțat crearea unei noi entități numită The Future is Neutral, care va avea ca obiect de activitate „reciclarea în buclă închisă” pe întreg parcursul lanțului de viață al automobilului.
Tesla a fost amendată în Germania cu 12 milioane de euro pentru încălcarea legislației privind reciclarea bateriilor uzate, potrivit unor documente depuse de constructorul american la autoritățile care reglementează piața de capital U.S. SEC.
Șeful BMW, Oliver Zipse, a prezentat la Munchen direcția strategică a companiei din punct de vedere al sustenabilității și eficienței resurselor, anunțând că și-a fixat propriile ținte pentru această strategie până în 2030. Una dintre informațiile transmise presei este cea care vizează salariile managemenetului. Acestea vor fi legate direct de atingerea țintelor privind emisiile.
Doar 21% dintre bateriile vândute în România au fost reciclate în anul 2016, ceea ce plasează țara noastră pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest indicator, arată datele publicate luni de Eurostat.
Campania „România Reciclează” a ajuns vineri, 27 iulie, în comuna Cumpăna din județul Constanța. Peste 100 de locuitori, împreună cu doamna primar, Mariana Gâju și reprezentanți ai serviciului de salubrizare local, s-au implicat în acțiunea de colectare a deșeurilor electrice și electronice și a bateriilor utilizate, organizată de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și Primăria comunei Cumpăna.